Pădurea Baciu

Pădurea Baciu - imagine wikipedia.orgLa o ora de mers pe jos de la marginea orașului Cluj-Napoca, trecând de pădurea Hoia, ajungem în mult controversata pădure Baciu.
Ne așteptăm să vedem de la bun început copacii crescuți în forme bizare, însă aceștia ni s-au arătat doar după ce ne-am pus corturile în Poiana Rotundă și am început să explorăm. Era cald afară. Ziua nu mișcă nimic în pădure și vântul bătea rar. Se putea simți o apăsare curioasă precum și prezența sporadică a câte unei entități a pădurii. Poveștile spun că pădurea Baciu ar conține o poartă cu destinație incertă, precum și că lacul din zona pădurii s-a format deasupra unui cimitir. Ce-i drept, se aud multe povești, dintre care și cele cu protagoniști de pe alte planete.

Izvorul e cam la încă o ora în plimbare de la Poiana Rotundă, iar de la izvor se mai face o bucată de drum până la un loc în cu o intensitate izbitoare, unde se află 3 cercuri concentrice (formate prin încrețirea pământului), cu pământ ars în mijloc. Cercul exterior are 5 puncte marcate pe linia lui de către 5 copaci, din care 2 sunt fiecare dublii (adică în loc de un singur trunchi, copacul are două, alipite). În partea nordică, în exteriorul cercului este o bucată ridicată de pământ care seamănă cu un fel de mormânt dar având în vedere înălțimea acestuia și faptul că se află în partea nordică, mă duce cu gândul că n-ar fi exclus să fi avut rol de altar (nordul fiind de regulă punctul cardinal al altarului în unele ritualuri păgâne).

Evenimente stranii se pot întâmplă atât noaptea, cât și ziua. În cele două expediții la care am participat, lumina ori întunericul nu reprezintă o garanție.

Și totuși, în prima zi, mergând după apă, întorcându-ne de la izvor pe lângă cheile Baciului, dăm de un moș care se mișcă șchiopătând încet, foarte încet, pe drumul de pădure. Avea ochii albastru-deschiși privea în gol, însă ne și fixă într-un mod straniu. L-am salutat, crezând că e cineva de la vre-o stână din apropiere. El s-a oprit, și ne-a întrebat cu o voce stinsă cum se ajunge în Cluj. Ni s-a părut ciudat că nu avea nimic cu el, nici o plasa, nici un rucsac. I-am explicat cea mai simplă cale de a ajunge: pe urmele mășinilor (urmele lăsate de roți în pământ). Era calea mai lungă, dar nu avea cum să se piardă. Pentru asta ar fi trebuit să treacă prin Poiana Rotundă, unde s-ar fi întâlnit cu ceilalți, așa că nu ne făceam griji că nu ar ajunge în oraș. Bătrânul ne-a mulțumit, și și-a continuat drumul, șchiopătând. Când ne-am întors la corturi, ceilalți nu văzuseră pe nimeni pe drum. Bătrânul nu a mai ajuns în poiană în acea zi și nici în cele următoare. Urmărindu-ne cursul către izvor, nu am dat de el, era că și cum ar fi dispărut. Mai pe seară, cel cu care fusesem la izvor ne-a povestit că sub privirea bătrânului, se simțea privit în toate colțurile din interiorul sau.
Pe parcursul zilei, în poiană a trecut un grup de cercetători români și americani care ne-au avertizat să nu înnoptăm în pădure. Mai încolo am fost vizitați de un cuplu cu un copil, cei doi au făcut yoga în centrul poienei rotunde. Nu ne-au deranjat pe noi, noi nu i-am deranjat pe ei. Copilul se dădea cu bicicleta în împrejurimi. Când au dat să plece, ne-au avertizat și ei să nu stăm peste noapte, din cauza radiaților pădurii și a spiritelor ce sălășluiesc acolo. Au plecat înainte de a se insera. Noi nu le-am ascultat indemnele și am stat 3 nopți, în prima expediție.
A venit noaptea, am făcut focul, am mâncat bine. În jurul nostru se auzeau pași, foșnete ciudate și se vedeau ochisori verzi-luminoși, în pădure, mișcându-se în jurul poienei. Nimeni nu s-a dus să investigheze. În noaptea următoare, după ce doi dintre noi s-au întâlnit cu un lup care nu a atacat, s-a petrecut aceeași scenă, cu ochișorii, însă cu mișcări mai intense. Cădeau ghinzi din copaci fără a fi stejari în preajma. La ora 4, am adormit toți lângă foc. În a treia noapte, pe când s-a făcut beznă, ne-a venit ideea să ne mutăm la cercurile de pământ, descrise anterior. Ne-am împachetat pe întuneric, cu ajutorul doar a unei mici lanterne și am pornit-o prin pădure. Acea plimbare nocturnă m-a trecut prin toate stările, iar la un moment dat, asta mi s-a părut a fi ca o încercare. La miezul nopții am ajuns la destinație și am pus corturile. În acea noapte am auzit pași și un clănțănit intens de dinți înafara cortului. Când m-am uitat, n-am văzut pe nimeni și nimic. În timpul somnului, persoana cu care eram în cort mă chema la cercuri, insistând. Am refuzat. Dimineață, persoană nu-și mai amintea nimic din ce spusese. Ne-am trezit cu toții cu o durere de cap inexplicabilă în intensitate.

A două expediție la care am asistat a durat o zi și o noapte, în care am prins o furtună aprigă. Ziua ne-am plimbat prin pădure și am găsit o serie de gropi, variind de la lungimea unui om matur până la lungimea unui copil. Nu am găsit explicație pentru ele. Am campat tot în Poiana Rotundă, însă de data asta n-am putut face foc, deoarece seara începuse deja să plouă. Patru din noi s-au refugiat de ploaie în cort, iar eu și încă un ins am rămas afară, pe un nailon întins pe jos. După o vreme, am intrat și noi în cort. Ploaia s-a oprit, iar când am ieșit cu toții afară, spre surprinderea noastră, nailonul era rulat sul și împachetat, ceea ce noi nu facuseram când l-am lăsat în ploaie. Lemnele de lângă tentativă eșuată de foc erau mutate cu câțiva metri înspre pădure, fără a fi fost suflate de vânt (erau lemne mari).

În jurul nostru avea loc același fenomen de ochisori verzi. I-am numărat, erau aproximativ 10 perechi. Se mișcau cu o viteză mult mai mare decât în prima expediție. Dacă aceștia aveau o înălțime aproximativă de un metru, atunci unica pereche de ochi roșii depistată în pădure era la aproximativ doi metri. Ne simțeam priviți, sau mai degrabă analizați. Mă gândeam că sigur cineva se distrează de comportamentul nostru, mai ales când cineva din grup s-a speriat de un zâmbet diform pe care l-a văzut atașat de ochișorii roși. Cerul avea o luminozitate proprie, așa că puteam vedea în noapte fără mare dificultate.

A început iar să plouă. 4 s-au dus în cort, eu și un ins am rămas afară, să ne asigurăm că totul e în regulă. La un moment dat, două sfere imateriale au tăiat o cărare bine definită prin iarbă și s-au apropiat de noi, una la 1 metru și cealaltă la 3 metri de unde stăteam. Au staționat câteva secunde, după care au tăiat o nouă cărare înapoi în pădure. Faptul că ni s-au arătat ne-a entuziasmat pe noi doi, însă i-a cutremurat puțin pe ceilalți patru.

Cum totul se intensifica în jurul nostru, s-a întâmplat ceva foarte straniu: cei care aveau anumite afecțiuni interne au semnalat dureri în zona organelor respective. Asta a durat o vreme bună, până când ploaia s-a intensificat și mai tare și am intrat cu toții în cort. Stând chiar la deschidere, am văzut ceva ce, după părerea mea, a marcat punctul culminant al serii: ceva asemănător cu ceață, însă de densitatea unui abur, a început să intre în poiană dintr-o parte a pădurii. A umplut jumătate de poiana și tot venea, în pereți mari, verticali. În jumătate de poiana nu se putea vedea nimic, datorită acestei ceți ciudate, iar în cealaltă se vedea clar. Nu părea a fi ceață deoarece ceața are acel miros specific, iar abur nici atât deoarece aburul are o densitate care nu era prezența în fenomenul la care asistam. După o vreme de acumulare a ‘ceții’ în jumătate de poiana, deasupra centrului s-a format ca o sfera uriașă din acea materie, după care totul s-a revărsat și în partea poienii care era clară. Nu mai puteam vedea nimic în jur, iar zgomotele se intensificau. Un ins, totuși, a spus că vede zidurile unei cetăți deasupra ceței. Intrase într-o stare dubioasă pentru circumstanțele date. Încă nu ne e clar de ce a văzut ce a văzut. Atunci am decis că putem închide cortul și să încercăm să dormim. Era deja târziu. Am închis cortul, ne-am închis ochii, pe când am început să auzim un mârâit foarte răgușit. Eu am crezut că e din cort, bănuind că cineva are chef de glume. Ceilalți mi-au spus că vine de afară. Nefiind sigură, am deschis cortul și am ieșit. Zgomotul venea mult mai intens din lateralul cortului, într-adevăr, de afară. Privind cu lanternă, n-am găsit nimic. Am adormit cu toții, sperând că nu am deranjat spiritul pădurii cu nimic așa de tare încât să se întâmple fenomene cu o finalitate mai puțin fericită.

A două zi, totul era că și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Am căutat o ora în jurul poienii după urme în noroi, dar nu am găsit nimic ce să sugereze trecerea unor animale sau oameni.

Toate aceste evenimente m-au convins că pădurea Baciu are un spirit al ei, un spirit care trebuie respectat și care nu trebuie provocat sau invadat abuziv. Este un loc imprevizibil, care poate să uimească, dar poate să și sperie. Este o provocare din care insul poate învață, dar este una care nu trebuie luată lesne. Mulți care au fost acolo, povestesc de o chemare neomenească ce încă îi atrage către pădurea Baciu.

RSW

 

<<< Înapoi la rubrica Mistere din Romania

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei

Pe acest site folosim doar cookie-uri strict functionale.