Povestea nr. 14: Înțelepciunea de pe urmă

A trecut multă vreme de când n-am mai scris nimic.

Am înțeles în sfârșit că cei care știu nu vorbesc și cei care vorbesc nu știu.

Am reușit să trec de la a fi cineva spre a fi nimeni și dacă aș fi știut cât de multe beneficii poate aduce această nouă experiență „Eu sunt nimeni”, nu mi-aș mai fi dorit niciodată să fiu cineva.

Doar ego-ul este satisfăcut și ai de parcurs un lung drum de suferințe, dezamăgiri și nedreptăți.

Când ajungi să fi „nimeni”, toate aceste lucruri dispar.

Așa că fiți atenți la oamenii care au multe de spus despre dvs., neîntrebați, deoarece vor doar să-și satisfacă propriul ego, arătând cât de importanți și deștepți sunt.

Aș mai vrea să precizez ceva: Toată viață mea am încercat să-i ajut pe ceilalți oameni și am oferit maximul din ce s-a putut în fiecare caz în parte. Înapoi mi s-au întors doar palme, reproșuri, lovituri sub centură și lucruri negative. Zeci de ani m-am întrebat de ce?

Un înțelept pe care am avut privilegiul să-l cunosc în India mi-a dat răspunsul: „Atunci când faci un bine îți imaginezi că urci un munte. Atunci când cineva îți face rău, coboară un munte. Amestecul în treburile altui om fără a vi se cere ajutorul se transformă în lucru negativ din cauza amestecului tău în karma omului în discuție.” Așa am ajuns la înțelepciunea de pe urmă.

Să fiți iubiți și fericiți!

 

 

Cristina

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei